Când comportamentul copilului ridică semne de întrebare: rolul psihiatriei pediatrice
Observi că micuțul tău este mai agresiv decât alți copii de vârsta lui, nu doarme bine, are frici intense care nu dispar, refuză să meargă la școală și are crize emoționale care depășesc orice ai mai văzut la alți copii. Întrebarea firească este dacă e nevoie de un specialist sau mai poți aștepta.
Psihiatria pediatrică este ramura medicinei care se ocupă cu diagnosticul, tratamentul și prevenția tulburărilor de gândire, emoție și comportament la copii și adolescenți. Psihiatrul de copii și adolescenți este un medic specializat în diagnosticul și tratamentul tulburărilor de gândire, sentiment și/sau comportament care afectează copiii, adolescenții și familiile lor. Acesta nu este „doctorul la care mergi când copilul e nebun”, ci medicul la care mergi când comportamentul sau starea emoțională a copilului afectează calitatea vieții lui și a familiei, când ai nevoie de o evaluare competentă care să-ți spună ce se întâmplă cu el și ce e de făcut. Psihiatrii sunt medici care evaluează, diagnostichează și tratează afecțiunile de sănătate mintală. Află mai multe informații la prima vizită, unde medicul va pune întrebări sau va efectua teste pentru a determina cauza potențială a simptomelor copilului, inclusiv boli medicale sau psihiatrice urgente sau cronice. Nu înseamnă că orice copil care ajunge la un psihiatru va lua medicamente, de cele mai multe ori, evaluarea duce la psihoterapie, la intervenții comportamentale sau la recomandări pentru familie. Dar dacă medicația este necesară, psihiatrul este cel care o poate indica și monitoriza.
O importanță specială se acordă tulburărilor care apar în copilărie, precum ADHD și dificultăți de atenție; tulburările de anxietate (anxietate de separare, anxietate generalizată, fobie socială, atacuri de panică); depresia la copii și adolescenți; tulburările de spectru autist; tulburările de comportament și dereglarea dispoziției; tulburările obsesiv-compulsive; tulburările de alimentație; reacțiile la traumă și stres posttraumatic; ticurile și sindromul Tourette; tulburările de somn cu impact funcțional. Ce au în comun toate acestea este faptul că afectează modul în care copilul funcționează la școală, în familie, în relațiile cu cei din jur și nu dispar de la sine cu trecerea timpului.
Mulți părinți se tem de acest pas, pentru că nu știu la ce să se aștepte. În realitate, o evaluare psihiatrică pentru un copil nu este deloc o dramă și nu pune un copil „în evidență” pentru totdeauna. Evaluările psihiatrice comprehensive necesită, de obicei, câteva ore pe parcursul uneia sau mai multor vizite la cabinet pentru copil și părinți. Psihiatrul folosește cunoștințe despre factorii biologici, psihologici și sociali în lucrul cu pacienții. Inițial, se efectuează o examinare completă pentru a evalua problema actuală, cu atenție la componentele sale fizice, genetice, de dezvoltare, emoționale, cognitive, educaționale, familiale, de relații cu semenii și sociale, potrivit studiilor. La final, psihiatrul pune un diagnostic și oferă un plan de tratament pe care îl discută cu părinții. Cu cât intervenția este mai timpurie, cu atât sunt mai mari șansele de recuperare completă și cu atât mai puține urmări pe termen lung. Nu este nevoie să aștepți o criză pentru a solicita o evaluare. Există indicatori mai subtili care merită o opinie de specialitate. Dacă pediatrul, învățătoarea sau profesorul semnalează ceva îngrijorător, acest lucru merită luat în serios. Ei văd copilul în contexte diferite de tine și au un termen de comparație cu alți copii de aceeași vârstă.
Un diagnostic nu este o condamnare, ci un punct de plecare. Odată ce știi ce se întâmplă, pot fi puse în mișcare resursele potrivite: psihoterapie individuală sau de familie, intervenții comportamentale, adaptări la școală, medicație când e cazul sau pur și simplu un plan clar de monitorizare.
Foto: Pexels
